„Nu crede pe nimeni, vezi cu ochii tăi”

Gândul a organizat pe Facebook un concurs în care fanii aveau ocazia să vadă cu ochii lor ce e cu adevărat la Roșia Montană, să afle mai multe despre Proiect și apoi să își formeze o părere. „Nu crede pe nimeni, vezi cu ochii tăi!” a fost numele concursului care avea să desemneze câștigătorii. Aceștia au fost la Roșia Montană să vadă care e situația de fapt și să afle mai multe despre proiectul minier propus. Toți au câștigat și câte un iPad 2 pentru a transmite lumii întregi ce au văzut.

Ei, și chiar așa au făcut. Citiți mai jos care au fost impresiile lor în urma vizitei.

Ceea ce mi-a plăcut este că mi s-a răspuns la întrebări cu argumente logice și calcule exacte, nimic superficial sau cu nuanțe de populisme. […] Sfatul meu pentru cei care citesc acest articol este să lase deoparte orice blog, site, reclamă, bârfă și dacă au posibilitatea să meargă la RM să o facă, pentru a vedea cu ochii lor ce se întâmplă acolo și pentru a pune singuri în balanță argumentele pro și argumentele contraAndrei Sava

Astăzi am reușit să vedem exact locurile în care se va realiza exploatarea. Prima reacție pe care am avut-o în aceste momente a fost de surprindere: fără a suna superficial, locurile acestea nu îți inspiră absolut nimic pozitiv, chiar dimpotrivă Răzvan Cîmpean

Nu te încrede în nimeni, vezi cu ochii tăi și ascultă ce ți se prezintă, aș adăuga eu pentru că e foarte important să fii aici cu mintea deschisă și să treci toate argumentele care ți se prezintă prin filtrul rațional. […] Am avut parte de rațiune și simțire, totul într-un cadru controversat pentru că se amână voit o decizie finală. Închei acest șir de relatări cu o recomandare adresată tuturor celor interesatț de adevăr: Informați-vă din surse oficiale! Citiți proiectul! Ascultați și cereți cât mai multe argumente pro și contra! Dar veniți să vă convingeți singuri la fața locului, aici lucrurile nu arată ca pe sticlă!Raluca Petre

Vă recomand să citiți tot ce au scris cei trei. Am s-o fac și eu și am să premiez cu Aurul lumii și cu un lingou de aur (:D) pe cel care cred că a surprins cel mai bine această vizită.


0 Respuns la “„Nu crede pe nimeni, vezi cu ochii tăi””


  • Nu exista comentarii

Raspunde si tu