Nu v-am spus niciodată povești din Roșia Montană. De-a lungul timpului, unele au fost deja culese, altele le poți auzi de la cei mai bătrâni. E important ca ele să rămână, de aceea istoria și folclorul oral au fost cercetate și documentate în timpul programului național ”Alburnus Maior” de cercetare a patrimoniului Roșiei Montane.
Astăzi, despre ”vâlve”. Sunt duhuri, care pot fi bune sau rele, care pot aduce bucurii sau necazuri.
Cu vâlvele astea e o explicație. Nu-s povești. Vâlvele îs niște duhuri, niște fiinte care ele au viață, da’ nu-s văzute, nu-s din lumea asta, îs din lumea spirituală, depinde de capacitatea omului; anumitor oameni li se arată, că omul respectiv are anumite calități.
De la întîlnirile cu vâlva numa’ la rele te așteptai. Și te întâlneai cu ea mai ales în zone unde or murit muncitori, acolo avea putere. Numa’ dacă te întâlneai cu Vâlva Albă era bine. Ce ți-o spus ea, sau unde ți-o arătat ea, nu aveai voie sa spui la nime’, absolut la nime’. Dacă spuneai, nu-ți mai merea bine.
Iată câteva povestioare despre ”Vâlva băii”. Sunt culese care de pe unde, îmi pare rău că mai știu sursa 
.
Un om mergea de la mină să spele minereu’. I-o apărut în cale o vâlvă mare, albă, care-i făcea semne cu un batic, să margă la ea. Omu’ ăsta nu s-o dus, că-i era frică. Poate era mai bine să margă, că poate îi arăta undeva aur. Apăi, cât o trăit, o rămas bâlbâit. Citeste mai departe ‘”Vâlvele” Roșiei Montane’
