Până nu demult, pe bloguri, subiectul Roșia Montană a fost tratat cu mare delicatețe, sau deloc, de cei care susțin acest proiect. Exista un anume fel de „delict de opinie”. Ești pro Proiectul Roșia Montană, ești cumpărat de RMGC. Ești anti, ești bun, frumos, deștept, corect și cinstit.
Pe de altă parte, am văzut nenumărate postări ale unor bloguri obscure, care publică o grămadă de informații, de tot felul, unele mai năstrușnice decât altele, ca să nu zic unele mai neadevărate decât altele. Așa s-au născut legendele despre proiect, știți voi despre ce minuni e vorba.
Dar lucrurile încep să se schimbe. De puține ori mi-a fost dat să citesc un articol precum cel al lui Ștefan Murgeanu, care spune foarte clar și argumentat:
„Da, proiectul minier e soluția cea mai bună pentru Roșia Montană, pentru că e singurul care o să asigure finantarea dezvoltării zonei”.
Vă invit să citiți articolul lui Ștefan, dar și articolele lui Dan Ciulea (1,2), un moț de-al nost’, care e, însă, ceva mai dur. No, e moț, ce vreți.
Cu ocazia asta, lansez o provocare pentru bloggerii care au sentimente pozitive față de proiectul minier și șansa de dezvoltare a Roșiei Montane. Nu vă sfiiți, scrieți argumentele voastre pentru proiectul minier. Sunt la fel de importante ca cele contra. De fapt, chiar mai importante. De ce? Pentru că cele contra, de cele mai multe ori, sunt false, sau lipsite de logică și rațiune. (Voi scrie un articol și despre asta.)
Nu-i las deoparte nici pe cei care deocamdată sunt neutri.
Vine primăvara, oameni buni, și timpul frumos, haideți la Roșia să vedeți cu ochii voștri despre ce e vorba.