(Acest text face parte din serialul Descoperă.ro – „Povestea aurului”.)
Spunem „aur” şi ne gândim îndată la bijuterii sau la lingouri masive de metal preţios. În mintea noastră, îl asociem cu averea individuală, cu avuţia naţională şi, în general, cu ideea de bogăţie şi fast. Da, aurul e foarte valoros, dar nicidecum doar ca materie primă pentru bijuterii luxoase sau ca monedă forte, ci şi – poate o să vă surprindă – ca material cu variate şi importante utilizări în tehnică, de la construcţia sateliţilor artificiali, până la cea a avioanelor de război şi a maşinilor de Formula 1.
Aurul are – printre alte proprietăţi – o mare capacitate de a reflecta radiaţiile electromagnetice cu diverse lungimi de undă: radiaţii din spectrul vizibil, infraroşii, unde radio. Această însuşire face din el un material ideal pentru realizarea unor straturi protectoare care să ferească obiectele şi oamenii, deopotrivă, de efectele nefaste ale acestor radiaţii. Astfel, aurul se regăseşte în vizoarele costumelor de protecţie termică, destinate celor ce lucrează în medii cu temperaturi ridicate, dar şi în piese din componenţa unor avioane de luptă (precum EA-6B Prowler, al aviaţiei americane). Citește mai departe.
Nu există comentarii