Eden Project sau de ce progresăm

Cam lungă pauza pe care mi-am luat-o, sper să mă ierte toţi cei care mai intră pe-aici din când în când aşteptându-se să găsească articole noi.

Am revenit cu forţe noi, mai odihnit, mai proaspăt, ca după concediu. Şi, sper eu, cu informaţii noi şi interesante.

“Eden Project”, zice titlul. Eden Project este o grădină botanică amenajată în foste cariere miniere. Este un exemplu despre ce se poate face într-un loc unde mina s-a închis. De ce s-a închis? Pentru că nu mai există resursă de exploatat.

De-aici mai aflăm încă o dată că depindem de resursele pământului şi că orice exploatare trebuie făcută în mod responsabil

“De ce progresăm?”, zice titlul. Pentru că suntem în stare să facem astfel de lucruri. Pentru că putem face orice ne propunem. Pentru că vrem o viaţă mai bună şi încercăm să ne-o oferim atât nouă, cât şi celor care vor veni după noi.

În principiu, oriunde a fost o exploatare minieră, zona poate fi ecologizată. Americanii fac terenuri de golf. Cei de la mina Martha din Waihi, Noua Zeelandă (aici şi aici), vor să umple cariera cu apă, să lase pe treptele carierei utilaje minere – foreze, buldozere, camioane de mari dimensiuni – şi să aibă astfel un lac pentru scuba diving, ca să ţină turiştii mai mult în oraş.

Există cazuri în Germania unde mine de elemente radioactive s-au transformat în staţiuni de tratament cu ape radioactive, pentru diferite afecţiuni.

Toate astea sunt exemple că se poate face în aşa fel încât zona să fie ecologizată şi redată folosinţei publice.

Aici găsiţi o galerie cu fotografii de la Eden Project (mulţumesc, Adrian!).