Linişte! Breaking News! (2)

Continuare de aici.

Goana după aur la Roşia Montană

La începutul lui iunie 1997, la Deva şi-a făcut apariţia Frank Timiş. Potrivit de înalt, simpatic, vorbind româneşte cu accent puternic englezesc, Timiş a organizat o conferinţă de presă în care a anunţat că intenţionează să exploateze aurul de la Roşia Montană, prin firma sa româno – canadiană, Eurogold Resources, filială a companiei canadiano-australiene Gabriel Resources. Nume auzite atunci prima dată, care vor face însă carieră…

Frank Timiş semnase deja un acord cu Regia Autonomă a Cuprului, deţinătoarea terenurilor aurifere. Aflat în pragul unui colaps, mineritul autohton îşi mai trăgea răsuflarea bazîndu-se pe subvenţii generoase de la bugetul de stat. Costurile de extracţie ale aurului erau mai mari decît preţul cu care putea fi cumpărat la bursă. Dar era aurul nostru, al românilor. Şi, ce-i drept, se mai păstrau locuri de muncă. Dar Frank Timiş era privit atunci ca o şansă, românul de succes venit înapoi în ţară, iată, să o salveze.

Cine era de fapt Frank Timiş?

Nimeni nu ştia foarte precis. La cîteva zile după conferinţa de presă, a început zvonistica. Frank Vasile Timiş, se spunea, era un maramureşean plecat să-şi găsească norocul în Australia. În timpul unui concediu, cunoscuse o fată care se îndrăgostise de el. Din păcate, fata se droga, iar sănătatea ei se deteriora pe zi ce trecea. Prietenul ei venit tocmai din Maramureş a vegheat-o însă cu dragoste, pînă ce fata s-a stins. Apoi, surpriză…! Fata era o prinţesă indoneziană, sau malaeziană. Tatăl fetei, prinţ şi el, putred de bogat, l-a căutat pe tînărul care avusese grijă de ea pînă în ultima clipă şi îl răsplătise generos. Iată deci care era originea fabuloasei averi pe care se spune că o avea Frank Timiş!

Cît era adevăr şi cît fabulaţie, dacă era ceva adevăr sau doar fabulaţie, nimeni nu s-a ostenit să afle. Povestea era mult prea atractivă. Timiş declarase că fostul guvern PDSR nu dorise să se facă o investiţie pentru exploatarea aurului de la Roşia Montană, dar că acum, odată cu venirea la putere a CDR şi a lui Emil Constantinescu, preşedinte-geolog care desigur că ştia importanţa zăcămîntului, totul urma să se schimbe. Nu peste mult timp a venit la Deva şi ambasadorul Canadei, care a dat asigurări în legătură cu seriozitatea şi bonitatea firmei Gabriel Resources. Valoarea aurului şi argintului de la Roşia Montană depăşea 4 miliarde de dolari, dar se exploatau cu tehnologii învechite, care nu permiteau extragerea a mai mult de 65% din aurul existent în minereu. Cu o investiţie de 2 miliarde de dolari, a spus Timiş, procentul aurului extras va ajunge la 99,99%!. Unde se va duce aurul ţării? Voci speriate s-au făcut auzite, dar au fost repede liniştite – nu se va duce niciunde, va fi cumpărat tot de Banca Naţională, doar aurul e o marfă, ca toate celelalte.

Au fost obţinute primele avize şi au început prospecţiunile – simple găuri cu diametrul de 5 – 10 centimetri, date în diferite locaţii de la Roşia Montană. Prin zonă au început să fie din ce în ce mai des văzuţi indivizi ciudaţi, cu pălării cu boruri largi, care vorbeau o engleză cu accent la fel de ciudat. Erau geologi australieni. Frank Timiş şi-a stabilit cartierul general la Deva, prefectul Pompiliu Budulan a făcut o vizită în Canada, a venit înapoi convins de utilitatea investiţiei.

Nimic nu prevestea încă scandalul pe care-l va declanşa investiţia de la Roşia Montană.

(va urma)

• Tweet