Restaurarea casei 364

9/12/2013

Adela Pârvu a scris un articol despre una dintre restaurările pe care colegii mei le fac în zona protejată „Centrul istoric al Roșiei Montană”. E important că munca lor este recunoscută. Pentru că e o muncă de o calitate deosebită! Dar nu mai comentez, ci las imaginile să vorbească. Vedeți și articolul Adelei, ca să […]

Mineritul aurifer responsabil și dis...

31/10/2013

Un nou raport de cercetare al World Gold Council demonstrează în detaliu rolul constructiv pe care mineritul aurifer responsabil îl are dezvoltarea durabilă socio-economică, în special în țările gazdă.

Școala de lângă mina cu cianuri

30/10/2013

Am scris despre mina de aur Martha, din orașul Waihi, de câteva ori. Dar acest videoclip spune mult mai mult decât vorbele.

Beneficiile economice pentru România...

21/10/2013

Proiectul Roșia Montană va genera aproximativ 2,3 miliarde dolari pentru statul român și venituri de aproape 2,9 miliarde dolari în economia României.

Cele mai cunoscute monede de aur din...

17/05/2013

Monedele de aur se bat pentru tezaurizare și pentru vânzare. Sunt oameni – din ce în ce mai mulți – care preferă să cumpere aur în loc să-și deschidă conturi de economii.

Casa 364_3_14
Responsible Gold Mining and Value Distribution
Scoala Waihi
Infografic-efectele-economice-rmgc1
Top monede de aur_Kugerrand
Urmărește-mă și pe: Youtube Picasa LinkedIn RSS Feed

Linişte! Breaking News! (4)


Categorii: Noutăţi, Roşia: proiectul, Ziariştii şi bloggerii

Continuare de aici.

ONG contra cianuri

La Roşia Montană, exploatarea minereului aurifer de către stat a devenit, de la mijlocul anilor 90, nerentabilă. Închiderea exploatării miniere era o chestiune de timp. Venirea celor de la Gabriel Resources şi înfiinţarea companiei Roşia Montană Gold Corporation le-a apărut multora, inclusiv minerilor care urmau să-şi piardă locurile de muncă, mană cerească. Liderii sindicali erau de partea RMGC.

În acelaşi timp, o parte dintre cetăţeni şi mai multe ONG – uri au pus problema dintr-un punct strict ecologic. Nu se poate spune că punctul lor de vedere este incorect, doar că au uzat de multe informaţii care au introdus confuzie. Nu strică o scurtă, foarte scurtă istorie a exploatării.

La Roşia Montană se exploatează sistematic aur din perioada stăpînirii romane. Numele localităţii, primul atestat documentar, este Alburnus Maior. Unii istorici cred că exploatarea aurului în zonă se făcea şi de către daci, anterior cuceririi romane.  Au rămas galerii vechi, atît din perioada romană cît şi epoca Mariei Tereza, care transformă practic localitatea într-un muzeu interesant. Multe dintre case şi clădirile de utilitate publică sînt monumente, pentru că localitatea a fost deosebit de prosperă între cele două războaie mondiale, existau Cazino, bănci, toate dotările unui orăşel. Comuniştii i-au dat lovitura de graţie, naţionalizînd exploatările şi afectînd grav mediul. Aici doresc să insist puţin.

Exploatarea aurului de către comunişti s-a făcut fără a se lua nici o măsură de protecţie a mediului. În 1970, a fost aruncat în aer un întreg vîrf de munte, care se numea Cetatea. Au fost distruse atunci multe tipuri de lucrări care, în opinia inginerului minier Gheorghe Cozma, pe atunci şef cu protecţia muncii, reprezentau toată  istoria mineritului aurifer local din punct de vedere al tehnologiilor aplicate. Extragerea aurului din minereu se făcea prin metoda leşierii bacteriene. Rîul Roşia, care coboară din munte, se varsă în Arieş între Abrud şi Cîmpeni. Culoarea rîului este roşie la propriu, apele sale sînt practic moarte, iar la vărsarea în rîul Arieş, jumătate din apele acestuia capătă o nuanţă închisă, perfect definită faţă de cealaltă jumătate. Excavaţiile sînt uriaşe, spectaculoase, ca un fel de rană pe suprafaţa muntelui.

Drumurile, cariera, utilajele vechi, unele defecte, abandonate, barăcile muncitoreşti, toate acestea erau acolo la sosirea celor de la RMGC. Ei practic nu au făcut nimic în sensul începerii exploatării. S-au făcut doar ridicări topometrice şi sondaje, ceea ce a dat naştere la nişte găuri cu diametrul de vreo 10 centimetri, adică neglijabile. S-au cumpărat gospodării şi au fost amenajate birouri. Ceea ce vreau să spun este că RMGC nu a ajuns în faza de exploatare a zăcămîntului, ca să se poată spune că a produs vreun dezastru ecologic. Aici intervine prima fază a manipulării de care vorbeam. Imaginile transmise de televiziuni, în reportajele cu Roşia Montană, erau cele ale exploatării vechi. Totul arăta deplorabil. Dar telespectatorul asocia aceste imagini cu activitatea companiei RMGC – de aici, opinia că ceea ce se vedea era rezultatul activităţii lor. Iar comentariul reporterului nu făcea necesara disociere, pentru că efectul era mai dramatic, iar impactul asupra privitorului, garantat. În acest mod, se pot crea cu uşurinţă curente de opinie.

ONG –urile au apărut ca reacţie la intenţia de a se utiliza pentru extracţia aurului o altă metodă, care foloseşte cianura de potasiu, substanţă foarte toxică. Amintirea accidentului de la Baia Mare şi a undei poluatoare ajunse în Dunăre a avut un efect puternic asupra unei părţi a localnicilor. Aceştia s-au constituit într-o asociaţie care s-a făcut destul de repede remarcată – Alburnus Maior. A început o luptă în ONG şi RMGC, pe toate planurile – mediatic, în justiţie, oricum se putea obţine ceva, o întîrziere de punere în aplicare a planurilor de începere a exploatării rezervelor de aur şi argint. Impactul campaniilor celor care se opuneau exploatării a fost mai mare decît cel al susţinătorilor, pentru că uzau mai mult pe emoţional, ceea ce nu puteau face cei din cadrul companiei. Pe lîngă asta, lupta împotriva poluării este întotdeauna mult mai bine percepută de public decît anunţurile privind intenţiile de a utiliza cianuri. Cei care-şi vînduseră casele nu erau consideraţi credibili, deşi pentru ei venirea companiei fusese deja extrem de profitabilă.
Falimentul mineritului de stat, ocupaţie tradiţională în zonă, îi lăsase pe oameni fără locuri de muncă. Compania promitea că timp de 25 de ani, cît se estima că va dura exploatarea zăcămintelor, vor fi angajaţi între 250 şi 650 de oameni, ale căror salarii urmau să fie destul de mari. Dacă se mai punea la socoteală şi faptul că unii luaseră deja banii pe proprietăţi, asta însemna o afacere bună.

Mineritului, ONG –urile şi susţinătorii lor opuneau varianta turismului rural, foarte dezvoltat în Munţii Apuseni. Locurile erau într-adevăr frumoase, dacă puteai face abstracţie de rănile adînci lăsate de miile şi sutele de ani de căutare şi scoatere la suprafaţă a aurului şi argintului, prin metode şi cu tehnologii dintre cele mai diverse. L-am întrebat pe unul dintre liderii locali ai facţiunii care se opunea cine ar trebui să ecologizeze zona. Păi, cum cine, mi-a răspuns mirat. Guvernul… Asta demonstra convingător că nu existau soluţii alternative rezonabile. Guvernul nu mai avea bani să subvenţioneze mineritul din zonă, adică vreo trei milioane de euro anual, darmite să treacă la lucrări complexe de ecologizare, care ar fi costat cu mult mai mult.
Ceea ce mi se părea puţin în neregulă era activitatea intensă într-o zonă în care nu începuse încă nici o operaţiune de exploatare, în timp ce alte perimetre distruse ecologic erau pur şi simplu neglijate. Spre exemplu, iazul de decantare Valea Şesei, situat la mică distanţă de Roşia Montană, producea de ani de zile un dezastru. În anii ’70, un sat întreg fusese strămutat fără nici un fel de consultare a oamenilor – mă rog, aşa erau timpurile. Iazul creştea însă şi acum, probabil mai creşte încă, înghiţind teren agricol şi suprafeţe împădurite. Conducta de evacuare a apelor reziduale în iaz are o lungime de 11 kilometri. Am parcurs-o cu piciorul aproape în întregime, pentru că are un diametru de un metru, mergi pe ea ca pe cărare. Nu există porţiune mai lungă de un metru, da, un metru, care să nu fie legată cu sîrmă din cauză că e spartă. Apele murdare, leşioase, gri, ţîşneau din conductă ca dintr-o strecurătoare, scurgîndu-se sute de metri spre iaz şi poluînd toate izvoarele şi pîraiele pe care le întîlneau în cale. Televiziunile realizaseră mai multe reportaje despre cazul Valea Şesei, dar nici un ONG nu se arătase interesat de ceea ce se întîmpla acolo.

În schimb, Roşia Montană a devenit un caz de interes naţional şi chiar internaţional.

(va urma)

Feed RSS pentru acest articol Adresa de Trackback


Un comentariu pentru “Linişte! Breaking News! (4)”

Răspunde și tu





ape acide Aur Baia Mare beneficii economice calendar cianură comunitate concurs CSM Știința Baia Mare Cupa României Gold Corporation la rugby Cupa României la rugby dezinformare dezvoltare dezvoltare durabilă ecologişti festival Finlanda industrie minieră jurnalism lanternă localnici locuri de muncă minerit minerit responsabil Noua Zeelandă Patrimoniu povestea aurului responsabilitate resurse revista presei RMGC Roşia: proiectul Roşia Montană Roşia Montană Gold Corporation rugby specialişti spirit protestatar Suedia Timișoara tradiții wallpaper wallpaper Blackberry wallpaper iPad wallpaper iphone ziua minerului