Nu-i reclamă, e adevărat

De un an de zile folosesc un telefon BlackBerry 8900. Cu succes, aş zice. De vreo câteva luni, am cumpărat de pe net o husă neagră de silicon.

De ce ne interesează? Ca să vedeţi că, deşi sunt tăntălău, am avut şi noroc.

Am plecat din Dumbrava Sibiului. Eu eram în spate, lângă fiul meu Horia, Raluca – soţia mea – la volan. Am ajuns în centru, pe lângă casa de Cultură, şi mi-am dat seama că nu găsesc telefonul. Am sunat de pe alt telefon; sună, dar nu-l aud. Şi-mi dau seama: îl lăsasem pe capota maşinii.

- Geez, zic către Ralu. Hai înapoi, să-l căutam.

Mergem înapoi şi refacem drumul. În prima curbă găsesc ochelarii de soare.

- Aha, deci şi ăştia erau pe capotă… Atunci trebuie şi telefonul să fie pe aproape.

Şi am mers pe jos, uitându-mă pe marginea drumului. Ce făceam între timp? De pe alt telefon sunam încontinuu, poate aud BB-ul cum sună. (Nu m-am gândit deloc că poate-l aude altcineva sunând şi-l înhaţă.) După vreo jumătate de oră, nimic. Mă urc în maşină, în dreapta, las geamul jos, Raluca pune avariile şi merge încet.

Şi merge, şi merge. Fiecare piatră mai închisă la culoare mi se părea telefonul, dar nu se auzea sunând. Şi am trecut de un semafor… Şi am trecut de sensul giratoriu cu fântână arteziană… Şi am trecut de Sala Polivalentă Transilvania… Şi trecuse mai bine de o oră de când am sesizat că lipseşte.

Şi l-am găsit în mijlocul străzii, în faţa hotelului Golden Tulip, într-o zonă pe unde pietonii nu trec strada. Era cu faţa în jos şi era evident că-l  călcaseră mai multe maşini (mă rog, poate a fost doar una, dar era foarte murdar şi cu urme de pneuri pe el). Şi n-are nimic! Mă rog, în afară de patru taste zgâriate.

Pentru cei care ştiu Sibiul, din Dumbravă până la Golden Tulip e de mers, nu glumă. Eu, extrem de subiectiv şi foarte pătruns de eveniment, am apreciat vreo 5 kilometri. Habar n-am dacă e aşa sau nu, dar sunt bucuros că mi-am găsit telefonul :D .

Şi acum o să mă întrebaţi care e reclama din titlu. Cu siguranţă la BlackBerry şi la husa lui din silicon. (Uite că foloseşte şi siliconul ăsta la ceva :) .) Nu am crezut că e un telefon atât de rezistent. Iar husa a fost de folos să-l protejeze de maşinile care l-au călcat.


3 Raspunsuri la “Nu-i reclamă, e adevărat”


Raspunde si tu