Studenți la jurnalism în vizită la Roșia Montană

Sâmbătă trecută, a venit în vizită la Roșia Montană un grup de studenți și masteranzi de la Facultatea de Jurnalism de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Au fost vreo 25, dacă i-am numărat eu bine. I-a interesat proiectul minier Roșia Montană, astfel că au ascultat o prezentare a mea pe tema proiectului minier, au vizitat expoziția „Aurul Apusenilor”, au vizitat carierele Cetate și Cârnic și, la final înainte de plecare, ne-am oprit la „gura băii”, locul unde se drenează din subteran apele roșii, puternic acide.

Prezentarea n-am apucat să o termin, pentru că au fost o grămadă de întrebări. Ceea ce m-a bucurat, pentru că a demonstrat interesul lor asupra subiectului. Multe dintre întrebări au fost pertinente, la obiect, adică sunt șanse ca unii dintre ei să ajungă jurnaliști buni. Au făcut o tonă de fotografii, au filmat, așa că le-am propus un concurs. Să îmi trimită un reportaj (scris, foto sau video), iar eu să-l aleg pe cel mai bun, pe care să-l pun aici, pe blog.

M-am gândit între timp să prelungesc puțin termenul de primire a articolelor, respectiv până la sfârșitul săptămânii viitoare. Și să dau trei premii:

  • Premiul al III-lea: un DVD cu filmul „Mine Your Own Business”;
  • Premiul al II-lea: un DVD cu filmul „Mine Your Own Business” și un memory stick USB de 2 GB;
  • Premiul I: un DVD cu filmul „Mine Your Own Business”, un memory stick USB de 2 GB și volumul „Aurul lumii”.

Așa că, dragi prieteni, vă aștept!!!


0 Respuns la “Studenți la jurnalism în vizită la Roșia Montană”


  • Nu exista comentarii

Raspunde si tu