Grecia a găsit calea de ieșire din criză: mineritul!
Investiţiile private în exploatările miniere sunt văzute ca o modalitate de dezvoltare economică, iar modelul Finlandei este foarte relevant pentru ce se întâmplă în UE. Pe de altă parte, în al doisprezecelea ceas, Grecia îşi revizuieşte atitudinea faţă de industrie şi se apucă din nou de minerit, ca singura soluţie de a scăpa de colaps. Majoritatea proiectelor miniere din economiile dezvoltate ale lumii sunt investiţii private, iar această caracteristică are la bază câteva motive bine întemeiate. În primul rând, în economiile de piaţă, statul îşi păstrează un rol de reglementare, şi nu de actor principal. În al doilea rând, o investiţie într-un proiect minier presupune un element incontrolabil – evoluţia pe termen lung a preţurilor pentru materiile prime. Astfel, un investitor privat îşi poate permite să-şi rişte banii, în timp ce statul nu-şi poate să rişte banii contribuabililor. Citește mai departe.
Nokia versus Roșia Montană – o dezbatere mai puțin interesantă decât cea a manichiuristei lui Huidu
Nokia a plecat. Consiliul Judetean mimeaza interesul pentru desecretizarea contractului. Dar subiectul va fi uitat in curand. Nu vom afla decat atunci cand nu va mai conta ca, de fapt, statul roman a stat capra in fata Nokia, ca nu exista clauze de exit, despagubiri, ca Romania a fost o prostituata pe care finldanezii au folosit-o sa produca niste multe miliarde de euro, dupa care s-au lepadat de ea. Citeste mai departe ‘Roșia Montană – revista presei 19.10.2011′














