Pe VisUrât îl știți, am mai publicat ce a scris el, ba chiar e în blogroll. Aici este un articol care atinge și problema Roșiei Montane. Poate că unii îl veți considera un post dur, poate că alții nu. Cred însă că poate justifica unele dintre acțiunile din ultima vreme ale opozanților proiectului Roșia Montană.
UPDATE:
Și tot VisUrât întreabă „Tu ce aștepți de la stat?”.
Episodul al III-lea (citește episodul I și episodul II)
Citatele cu adevăruri universale abundă în astfel de mail-uri. Unul dintre ele spune că „Turcia, Cehia, Grecia, Costa Rica, Germania, Argentina, Filipine au interzis mineritul cu cianuri”.
Aici v-am spus cum a interzis, de exemplu, statul Montana mineritul cu cianuri. Acum să vă spun și despre cele de mai sus.
În Turcia există zeci de proiecte miniere aurifere, iar majoritatea lor folosesc cianura. Eu am vizitat, în vara lui 2008, mina Ovacik. Unde – surpriză pentru atot-și-atoateștiutori – se folosește cianura (poze din vizita de atunci mai jos). Iar Turcia este cel mai mare producător de aur din Europa, cu 17 tone în 2010 (sursa). Citeste mai departe ‘Mituri, prostii, minciuni și informații false și neverificate despre Roșia Montană (III)’
De la minereu la lingoul de aur: minerit aurifer modern
Dacă spălarea nisipului aurifer şi căutarea micilor vine de aur din piatră au fost, multă vreme, singurele metode de extragere a metalului preţios, cu timpul, cunoaşterea proprietăţilor sale a dus la dezvoltarea unor tehnologii mai eficiente, cu ajutorul cărora metalul mult-râvnit putea fi extras chiar din mine şi minereuri mai sărace în aur. Totul era să ştii cu ce să-l dizolvi.
Extragerea aurului se bazează astăzi, în principal, pe două metode: cea a amalgamării, încă utilizată în exploatări de mică amploare, şi cea a cianurării, care reprezintă standardul modern în materie de minerit aurifer. Citește mai departe.
Ionel Blănculescu: Impactul investiției de la Roșia Montană va fi de 20-25 de miliarde de dolari
Economia românească are nevoie de investiții majore, care să genereze venituri substanțiale la bugetul statului. O asemenea investiție este proiectul minier de la Roșia Montană, care va avea un impact de 20-25 de miliarde de dolari, consideră analistul financiar Ionel Blănculescu. Citeste mai departe ‘Roșia Montană – revista presei 25.10.2011′
Poate că i-aţi auzit pe unii spunând că folosirea cianurii în minerit în statul Montana (SUA) este interzisă. Prin primăvară, l-am întâlnit pe Terry Mudder, chimist american cu 30 de ani de experienţă în domeniul utilizării cianurii, care a lucrat în peste 200 de proiecte miniere şi industriale, pe şase continente. Este considerat expertul nr. 1 la nivel mondial în domeniu.
Și mi-a spus cum e cu Montana. Nu e interzisă folosirea cianurii în minerit, ci e interzisă folosirea tehnologiei de leșiere cu cianură în haldă (heap leaching) în combinație cu exploatarea la suprafață, în carieră. Deci, dacă nu faci leșiere în haldă, ci în uzină, poți folosi cianura și pentru exploatări subterane, și pentru exploatări la suprafață. Motivul pentru care combinația leșiere în haldă – exploatare la suprafață e intrezisă
No, atunci cum
Grecia a găsit calea de ieșire din criză: mineritul!
Investiţiile private în exploatările miniere sunt văzute ca o modalitate de dezvoltare economică, iar modelul Finlandei este foarte relevant pentru ce se întâmplă în UE. Pe de altă parte, în al doisprezecelea ceas, Grecia îşi revizuieşte atitudinea faţă de industrie şi se apucă din nou de minerit, ca singura soluţie de a scăpa de colaps. Majoritatea proiectelor miniere din economiile dezvoltate ale lumii sunt investiţii private, iar această caracteristică are la bază câteva motive bine întemeiate. În primul rând, în economiile de piaţă, statul îşi păstrează un rol de reglementare, şi nu de actor principal. În al doilea rând, o investiţie într-un proiect minier presupune un element incontrolabil – evoluţia pe termen lung a preţurilor pentru materiile prime. Astfel, un investitor privat îşi poate permite să-şi rişte banii, în timp ce statul nu-şi poate să rişte banii contribuabililor. Citește mai departe.
Nokia versus Roșia Montană – o dezbatere mai puțin interesantă decât cea a manichiuristei lui Huidu
Nokia a plecat. Consiliul Judetean mimeaza interesul pentru desecretizarea contractului. Dar subiectul va fi uitat in curand. Nu vom afla decat atunci cand nu va mai conta ca, de fapt, statul roman a stat capra in fata Nokia, ca nu exista clauze de exit, despagubiri, ca Romania a fost o prostituata pe care finldanezii au folosit-o sa produca niste multe miliarde de euro, dupa care s-au lepadat de ea. Citeste mai departe ‘Roșia Montană – revista presei 19.10.2011′
Acesta ar fi episodul al doilea, continuare de aici.
Într-un e-mail primit de mine – unul dintre cele care circulă cu sutele, poate chiar miile în lanț pe internet,se spune: „Cum e posibil ca Statul Român să declare această industrie neprofitabilă (industria minieră – n.m.) şi să o închidă, să spună că resursele de aur sunt epuizate în condiţiile în care astăzi, specialiştii declară că în România există cel puţin 8 zăcăminte de aur de talie mare? Nu mai vorbim despre zăcămintele de argint sau alte minereuri extrem de valoroase”.
Statul român a declarat industria minieră neprofitabilă pentru că așa era: NEPROFITABILĂ. Pentru o producție-marfă de, să zicem, 1 leu, statul cheltuia, în cele mai fericite cazuri, 3-4 lei. Restul veneau de la buget, subvenții. Adică din banii care ar fi putut merge în educație, sănătate, infrastructură, apărare etc. De ce era neprofitabilă? Pentru că nu s-au mai făcut investiții nici în tehnologie, nici în explorare, pentru că nu au mai fost bani.
Nu a spus nimeni, niciodată (lucrez în industria minieră de aproape 9 ani, nu am auzit pe nimeni să spună asta, și nici nu am găsit vreo referire pe internet la o astfel de declarație) că zăcămintele de aur ale României sunt epuizate. La Roșia Montană, de exemplu, se știa de un zăcământ de 27-28 de tone. Dar a fost nevoie de o investiție de zeci de milioane de dolari și de o explorare geologică de mai bine de 7 ani ca să se poată cunoaște zăcământul de la Roșia Montană, adică 314 tone de aur și 1.480 de tone de argint. Mai multe detalii despre cum se folosesc resursele naturale aici. Citeste mai departe ‘Mituri, prostii, minciuni și informații false și neverificate despre Roșia Montană (II)’
Zilnic, citesc o grămadă de știri, articole, reportaje, virale, scrisori în lanț, mailuri etc. Prin natura meseriei, cele mai multe dintre ele despre Roșia Montană. Și tot zilnic, rămân uimit despre cum sunt luate de bune informații neverificate, doar pentru că oamenilor le place să creadă că așa este.
Așa că m-am hotărât să încerc să „denunț” aceste informații neverificate și false despre Roșia Montană. Cu siguranță, va fi vorba despre un serial, sau despre postări cu o anumită regularitate, că-s multe, bată-le să le bată de informații! Sau de dezinformații și dezinformare…
Citeam undeva că „Imperiul Roman a jefuit teritoriul acestei ţări de 500 de tone de aur, iar Imperiul Austro-Ungar a jefuit România de alte 800 de tone de aur”. Ce e în neregulă aici? În afară de faptul că ocupația Imperiului Roman și a Imperiului Austro-Ungar sunt parte din istoria noastră. Și în afară de faptul că acest popor, poporul român cum îl știm azi, s-a născut datorită cuceririi romane a Daciei. Cifrele din citat sunt în neregulă. Pentru că nimeni nu știe cât aur s-a dus la Roma; unii istorici vorbesc de 150 de tone, alții de 1.500 de tone. Dar nu există mărturii care să documenteze aceste valori. La fel și pentru aurul exploatat în timpul Imperiului Austro-Ungar. Nu spun că s-a dus mult sau puțin (oricum, ca să fie mult sau puțin, trebuie comparat cu ceva), spun doar că nu se știe exact și, probabil, nu se va ști niciodată cât, pentru că nu sunt surse istorice pentru aceste calcule.
Tot acolo citeam că „zăcămintele de aur ale României sunt estimate la o valoare cuprinsă între 50 și 100 miliarde dolari”. Ce e în neregulă aici? Păi, nu știm la ce preț al aurului s-a făcut estimarea. La prețul mediu de 1.650 dolari uncia (prețul aproximativ al ultimelor câteva zile), e vorba de o cantitate cuprinsă între 30 și 60 de milioane de uncii (adică între 930 și 1.860 de tone; o uncie de aur are 31,1034 grame). La prețul mediu de 1.800 dolari uncia (cît era acum câteva săptămâni), cantitatea variază între 27 și 55 milioane uncii, adică între 855 și 1.710 tone. Dacă facem acest calcule la prețul de acum 2-3 ani, adică aproximativ 750 dolari uncia, atunci calculele ne duc la o variație a cantității estimate de 2.000 până la 4.000 de tone. Dar dacă facem aceleaşi calcule pentru prețul mediu al aurului din ultimii 3 ani? Şi uite-aşa putem continua raţionamentul la nesfârşit.*
Din calculele puţine de mai sus rezultă o variație a cantității de aur a României de la 930 la 4.300 de tone. Și-acum vă întreb: cât aur are România, bazându-ne pe sumele din citatul de mai sus? Până aflu răspunsul vostru, vă spun răspunsul meu: „habar n-am!”.
Dra mai e ceva legat de aceste estimări. Cine le-a făcut? În ce an? Prin ce metodă? Și cine le-a auditat? Toate întrebări relevante, iată de ce. Înainte ca RMGC să înceapă explorarea geologică, în 1997, zăcământul de la Roșia Montană era estimat la 27-28 de tone de aur. După aproape 7 ani de explorare, peste 1.000 de foraje cu o lungime totală de peste 130 kilometri, după o investiție care se apropie de 100 milioane dolari, s-a conturat un zăcământ de peste 300 de tone de aur și peste 1.600 tone de argint. Acest zăcământ, împreună cu metodele de explorare și cele de estimare au fost auditate de câteva companii independente internaționale care, prin specialițtii lor, asta fac. Și a fost, astfel, confirmată o cantitate de 314 tone de aur și 1.480 de tone de argint.
* Am făcut mici rotunjiri, care însă nu afectează raţionamentul.
Roșia Montană - Cariera Cârnic
Am urmărit și citit articolele pe care le-au publicat diverse ziare și site-uri astăzi. Ele legau dezbaterea publică a Ministerului Mediului cu un studiu comandat de Greenpeace de la CCSB. Nu-mi place să comentez manipulările evidente de date pentru că fiecare ar trebui să poată trece de text și să analizeze în mintea lui datele.
Problema apare atunci când datele sunt prezentate distorsionat.
Priviți mai jos paragraful următor:
Întrebarea centrală a studiului a fost „Sunteți de acord cu proiectul minier de la Roșia Montană?”, iar rezultatele indică faptul că cei mai mulți dintre respondenți nu sunt de acord cu acest proiect: 38% se declară împotriva proiectului, în timp ce doar 9% sunt total de acord iar 15% sunt parțial de acord (38% nu știu sau nu au răspuns).
sursa – Greenpeace
Datele sunt prezentate tendențios, dând impresia că doar foarte-foarte puțini români susțin Proiectul Roșia Montană, când, de fapt, realitatea e un pic alta.
Așa cum un fan de-al nostru a zis pe Facebook:
- pro Proiectul Roșia Montană sunt 24% (9% total + 15% parțial)
- împotriva proiectului sunt 38% (21% total + 17% parțial)
- 38 % nu știu/nu răspund!
Parcă așa arată altfel ponderile.
Din punctul meu de vedere, cei care sunt parțial de acord sunt cei care văd proiectul ca o soluție pentru zonă și vor ca el să fie pornit, în condițiile în care respectă toate angajamentele de mediu, patrimoniu, comunitate și investiție în economia României. Nu știu în schimb care e ideea cu cei care sunt doar parțial împotrivă, poate mă ajută vreun cititor să mă lămuresc.
Dincolo de toate astea, dacă te uiți la cele două prezentări, îți dai seama foarte clar cine, ce și cum vrea să comunice. Eu doar vreau să clarific lucrurile.
Într-un comentariu la un articol de-al meu de pe blog, Marsal recomandă un link.
Este vorba despre exploatarea petrolului în Ecuador și modul de lucru al unor organizații ecologiste.
Articolul original, în care se vorbește și despre Roșia Montană, a apărut în Financial Post și îl găsiți tradus pe blogul lui Liviu Alexa.
Astăzi, comunitatea din Roșia Montană a trimis o scrisoare deschisă ministrului Culturii și Patrimoniului Național, Kelemen Hunor.
”Stimate Domnule Ministru Kelemen Hunor,
Comunitatea din Roşia Montană nu doreşte să fie inclusă în patrimoniul UNESCO! Nu vrem să fim exponate într-un muzeu în care s-ar putea ca nimeni să nu intre! Nu vrem să ne întelegeţi greşit, aţi fost la Roşia Montană, aţi văzut cum trăiesc oamenii de aici şi cred că sunteţi de acord cu noi că salvarea Roşiei Montane nu vine din includerea ei în UNESCO. Suntem mineri din tată în fiu, ne pasă de istorie şi de patrimoniul localităţii noastre, însă suntem convinşi că doar un minerit modern este o şansă reală de dezvoltare a zonei.
În ataşament găsiţi opinia noastră, a locanicilor din Roşia Montană faţă de acest subiect şi faţă de aşa-zisul festival Fân Fest prin care organizatorii susţin că că cei care au venit la acest dezmăţ promovează Roşia Montană şi îşi exprimă dorinţa ca localitatea noastră să fie inclusă pe lista patrimoniului UNESCO. Ce s-a întâmplat la acest festival nu numai că sfidează cultura, dar este total împotriva unei asemenea iniţiative.
Cu stimă şi consideraţie,
ONG Pro Roşia Montană, ONG Pro Dreptatea şi Parteneriatul de Mediu Roşia Montană”
Scrisoarea conține imagini și link-uri, pe care le puteți vedea în versiunea integrală a scrisorii.
UPDATE: Iată cam cum stă treaba cu patrimoniul UNESCO prin alte părți ale lumii.
