Arhiva de tag-uri pentru 'spirit protestatar'

De ce unii nu mai sponsorizează Greenpeace

Vă povestește Robintel aici.

Și a mai scris despre Roșia Montană: aici și aici. Iar ce a scris aici se leagă cu asta.

Roșia Montană – revista presei 25.11.2011

Gavril Baican, director executiv al Patromin: „Proiectul RMGC nu trebuie analizat visceral, ci economic”

Demararea proiectului minier aurifer de la Roşia Montană înseamnă o revigorare binemeritată pentru sectorul minier, grav afectat în urma închiderii celor peste 500 de mine începând din 1998 şi, în plus, conduce România pe locul 1 în topul producătorilor de aur din Uniunea Europeană, în faţa unor producători de tradiţie ca Finlanda şi Suedia. Tehnologiile prevăzute a fi utilizate în cadrul acestui proiect sunt de ultima generaţie, sigure şi sofisticate, fiindmodele de urmat pentru alte exploatări aurifere de la noi din ţară. Totodată, acest proiect înseamnă crearea câtorva mii de locuri de muncă în sectorul minier şi în sectoare conexe”, sustine Gavril Baican, fost secretar de stat in Ministerul Economiei, actualmente director executiv al Asociaţiiei Patronale Minieră din România PATROMIN. Citește mai departe.

GIMPCRM – grupul de monitorizare a patrimoniului – www.patrimoniurosiamontana.ro – prezentare şi rol, obiective şi planuri de viitor

Constituit în februarie 2011, Grupul Independent pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural din Roşia Montană (GIMPCRM) este compus din istorici, arheologi şi arhitecţi şi a fost constituit ca un „răspuns la preocupările și îngrijorările exprimate de asociațiile profesionale, de Academia Română, de asociațiile neguvernamentale și de reprezentanți ai societății civile în legătură cu situația actuală și viitorul patrimoniului cultural de la Roșia Montană”. Citeşte mai departe. Citeste mai departe ‘Roșia Montană – revista presei 25.11.2011′

Blogurile scriu despre Roșia Montană (2)

Sau „Blogurile scriu despre Roșia Montană se întoarce/contraatacă”, cum vă place mai mult, :) continuarea articolului de aici.

A scris Chinezu, a scris Zoso, a scris Arhi. Din păcate, doar Chinezu a dat link către blogul meu. :(

La articolul lui Arhi este un comentariu pe care trebuie neapărat să-l citiţi.

PS: Ați văzut „Scrisoare pentru România”? Dacă nu, uitați-vă. It will rock your world.

Blogurile scriu despre Roşia Montană

În ultimele două-trei săptămâni, câteva bloguri au scris despre Roșia Montană, mai precis despre proiectul Roșia Montană și despre Roșia Montană Gold Corporation.

Ștefan Murgeanu, pe blogul său „Concediază-ți șeful” a scris două articole: „Despre Roșia Montană, fără pasiune” și „Despre impotența ONG-urilor”.

Zilele trecute, un coleg mi-a semnalat un alt articol. (Mulțam, T!)

Citiți și faceți-vă singuri o părere.

Cum se face ecologismul

Într-un comentariu la un articol de-al meu de pe blog, Marsal recomandă un link.

Este vorba despre exploatarea petrolului în Ecuador și modul de lucru al unor organizații ecologiste.

Articolul original, în care se vorbește și despre Roșia Montană, a apărut în Financial Post și îl găsiți tradus pe blogul lui Liviu Alexa.

Comunitatea din Roșia Montană despre UNESCO

Astăzi, comunitatea din Roșia Montană a trimis o scrisoare deschisă ministrului Culturii și Patrimoniului Național, Kelemen Hunor.

”Stimate Domnule Ministru Kelemen Hunor,

Comunitatea din Roşia Montană nu doreşte să fie inclusă în patrimoniul UNESCO! Nu vrem să fim exponate într-un muzeu în care s-ar putea ca nimeni să nu intre! Nu vrem să ne întelegeţi greşit, aţi fost la Roşia Montană, aţi văzut cum trăiesc oamenii de aici şi cred că sunteţi de acord cu noi că salvarea Roşiei Montane nu vine din includerea ei în UNESCO. Suntem mineri din tată în fiu, ne pasă de istorie şi de patrimoniul localităţii noastre, însă suntem convinşi că doar un minerit modern este o şansă reală de dezvoltare a zonei.

În ataşament găsiţi opinia noastră, a locanicilor din Roşia Montană faţă de acest subiect şi faţă de aşa-zisul festival Fân Fest prin care organizatorii susţin că  că cei care au venit la acest dezmăţ promovează Roşia Montană şi îşi  exprimă dorinţa ca localitatea noastră să fie inclusă pe lista patrimoniului UNESCO. Ce s-a întâmplat la acest festival nu numai că sfidează cultura, dar este total împotriva unei asemenea iniţiative.

Cu stimă şi consideraţie,

ONG Pro Roşia Montană, ONG Pro Dreptatea şi Parteneriatul de Mediu Roşia Montană”

Scrisoarea conține imagini și link-uri, pe care le puteți vedea  în versiunea integrală a scrisorii.

UPDATE: Iată cam cum stă treaba cu patrimoniul UNESCO prin alte părți ale lumii.

Capitalismul tăvălit prin fân

Dacă vă place Ioan T. Morar, îl puteți citi aici. Un editorial din Ziua de Cluj.

Mă înscriu într-un ONG

Cel despre care vorbește Ioan T. Morar aici. :D

Linişte! Breaking News! (5 – ultimul episod)

Continuare de aici.

Miniştri în vizită la Roşia Montană, jurnalişti în vizită în Spania…

Mai multe delegaţii oficiale au vizitat Roşia Montană şi s-au întîlnit atît cu reprezentanţii companiei RMGC cît şi cu cei ai ONG –urilor. Miniştrii de mediu au venit, au ascultat docili explicaţiile, dar era evident că nu aveau nici o putere de decizie. Evidenţa era catastrofa ecologică existentă deja la Roşia Montană şi sărăcia lucie în care trăiau localnicii. Nici un turist care se respectă nu ar fi venit să-şi petreacă vacanţa printre piese vechi de autocamioane, barăci muncitoreşti şi, mai rău, pe marginea hăurilor imense, de sute de metri adîncime, rezultate prin decopertarea terenului. E spectaculos să mergi acolo, să stai două ore şi să filmezi, dar mai mult ca sigur e deprimant să trăieşti acolo, într-o localitate care se chinuie să-şi amintească de fosta măreţie imperială, romană sau austriacă. În momentul în care ar fi văzut apele roşii ale rîului Roşia, turiştii şi-ar fi pus problema purităţii apelor. Iar dacă occidentalilor veniţi din greşeală acolo li s-ar fi spus că zona este puternic poluată, nu ar fi rămas mai mult de 24 de ore, dată fiind sensibilitatea lor accentuată faţă de factorii de mediu.

Prin 2003, unul dintre miniştri mediului, Petru Lificiu, a venit la Roşia Montană într-o vizită ce părea serioasă. Ministrul a ascultat prezentările, s-a întîlnit cu toată lumea, a spus că nu este împotriva proiectului dacă acesta se va face cu repsectarea legii. Ba mai mult – a susţinut necesitatea unei evaluări internaţionale care să confirma dacă există risc major de catastrofă ecologică. Toată lumea a fost mulţumită, dar totul a rămas la nivel de intenţie. Nici un specialist european, nici o comisie nu a venit să întocmească vreo expertiză. Emoţionalul continua să domine văile Roşiei Montane. Citeste mai departe ‘Linişte! Breaking News! (5 – ultimul episod)’

Linişte! Breaking News! (4)

Continuare de aici.

ONG contra cianuri

La Roşia Montană, exploatarea minereului aurifer de către stat a devenit, de la mijlocul anilor 90, nerentabilă. Închiderea exploatării miniere era o chestiune de timp. Venirea celor de la Gabriel Resources şi înfiinţarea companiei Roşia Montană Gold Corporation le-a apărut multora, inclusiv minerilor care urmau să-şi piardă locurile de muncă, mană cerească. Liderii sindicali erau de partea RMGC.

În acelaşi timp, o parte dintre cetăţeni şi mai multe ONG – uri au pus problema dintr-un punct strict ecologic. Nu se poate spune că punctul lor de vedere este incorect, doar că au uzat de multe informaţii care au introdus confuzie. Nu strică o scurtă, foarte scurtă istorie a exploatării.

La Roşia Montană se exploatează sistematic aur din perioada stăpînirii romane. Numele localităţii, primul atestat documentar, este Alburnus Maior. Unii istorici cred că exploatarea aurului în zonă se făcea şi de către daci, anterior cuceririi romane.  Au rămas galerii vechi, atît din perioada romană cît şi epoca Mariei Tereza, care transformă practic localitatea într-un muzeu interesant. Multe dintre case şi clădirile de utilitate publică sînt monumente, pentru că localitatea a fost deosebit de prosperă între cele două războaie mondiale, existau Cazino, bănci, toate dotările unui orăşel. Comuniştii i-au dat lovitura de graţie, naţionalizînd exploatările şi afectînd grav mediul. Aici doresc să insist puţin. Citeste mai departe ‘Linişte! Breaking News! (4)’