Treaba e foarte clară. Pe o tabliță cerată, descoperită cu peste 200 de ani în urmă la Roșia Montană, scrie „6 februarie 131”. Deci, aceasta este cea mai veche atestare documentară a Roșiei Montane. Sau a zonei Alburnus Maior, care era o zonă cu câteva exploatări miniere aurifere din Apuseni, mai bine cunoscută încă din perioada stăpânirii Imperiului Roman ca Patrulaterul Aurifer.
Au fost unii care au considerat această dată ca ziua Roșiei Montane, drept pentru care au și sărbătorit-o. Comunitatea, reprezentată de primarul comunei, sărbătorește ziua Roșiei Montane în fiecare an de Ziua Minerului, în ultima duminică din august. Și a afirmat-o aici.
Eu dau dreptate comunității, Roșia Montană trăiește și va trăi doar datorită mineritului. Cu toate astea, am fost la „Ziua Roșiei Montane la Deva”. Mi s-a promis o vizionare de filme, o dezbatere asupra subiectului Roșia Montană, urmate de o petrecere. Abia așteptam să vă spun cum a fost, ce-am dezbătut, cum ne-am luptat cu ideile până la ziuă și ce soluții pentru Roșia Montană am găsit. Din păcate, nu prea am ce să vă spun.
Decât că se întregește din ce în ce mai mult o opoziție deloc constructivă, obtuză, nearticulată, neargumentată, irațională. Și că publicul larg începe să vadă asta.
Iată ce au scris doi bloggeri importanți din țară – VisUrât și Denisuca – despre pseudo-evenimentul de la Deva. (Vă rog aveți răbdare și vizionați și ascultați înregistrările audio și video până la capăt.) No comment!
