Proiectul Roșia Montană: dezbaterea este bine-venită

Cu ceva vreme în urmă, am publicat un articol pe Huffington Post. Titlul original este „Roșia Montana Gold Project: Debate Is Good”. Mai jos, traducerea articolului.

Există temeri legitime față de proiectele industriale mari și ele trebuie tratate public și clar.

Dar discuțiile au devenit aprinse, agresive și dezinformează grav.

Dacă proiectul Roșia Montană va fi blocat, noi – românii! – vom fi cei care vor pierde. Cei care au informațiile corecte sunt în favoarea proiectului – iată câteva dintre aceste informații.

În primul rând, cianura a devenit tema principală cu conotație negativă

Folosirea cianurii în industria minieră este ceva obișnuit: peste 95% din producția mondială de aur o folosește, la fel cum se propune la Roșia Montană. Deci, întrebarea care se pune nu este folosirea cianurii, ci dacă putem aplica măsuri de siguranță adecvate.

Putem și o facem. Mina Roșia Montană va fi construită și operată folosind cele mai stricte reglementări mondiale, impuse de legislaţia Uniunii Europene.

Criticii amintesc de accidentul de la Baia Mare, acum 13 ani, când un iaz de decantare s-a rupt şi a descărcat steril cu metale grele şi cianură cu o concentraţie de aproximativ 400 mg/l, care au ajuns în sistemul hidrografic.

Însă exploatarea de la Baia Mare era operaţională cu mulţi ani înainte ca România să intre sub regimul legislativ strict al Uniunii Europene. Proiectul a fost conceput greşit, gestionat greșit, cu insuficientă monitorizare și fără un plan pentru situaţii de urgenţă sau de minimizare a riscurilor. Un astfel de accident nu se poate întâmpla la Roşia Montană, unde proiectul a avut parte de o evaluare a riscurilor împotriva dezastrelor naturale, inclusiv cutremure şi inundaţii grave, efectuată de către experţi internaţionali, care au concluzionat că există o şansă la un milion ca barajul să se fisureze. Chiar şi aşa, concentraţia de cianură din iazul de decantare va fi mai mică de 5mg/l – jumătate faţă de nivelul permis de UE, de douăzeci de ori mai mic decât la Baia Mare – care apoi se va reduce prin degradare naturală sub acţiunea razelor soarelui. În plus, proiectul integrează planuri pentru situaţii de urgenţă în cazul producerii oricăror tipuri de accidente.

Există posibilitatea interzicerii proiectelor miniere care folosesc cianură, în doar câteva state şi provincii din lume. Cu toate acestea, în ciuda afirmaţiilor fanteziste din presă, nu există o alternativă viabilă la scară industrială.

Interzicerea cianurii înseamnă interzicerea majorităţii operaţiunilor de exploatare minieră a aurului. Oare asta îşi doresc protestatarii? Dacă da, atunci ar trebui să știe că aurul este o resursă industrială importantă, cu aplicaţie vitală în medicină, stomatologie, tehnologie aerospaţială, informatică şi tehnologie.

În al doilea rând, locurile de muncă

Aurul este exploatat în zona Roşia Montană de aproape 2 milenii. Aderarea României la UE, care a adus cu sine noi reglementări, a determinat închiderea a zeci de mine şi a eliminat mineritul din economie. Zona este în prezent grav afectată, înregistrând o rată a şomajului de peste 60%, care a fost redusă semnificativ odată cu crearea numeroaselor locuri de muncă prin investiţiile de sute de milioane de dolari realizate de Roşia Montană Gold Corporation (RMGC).

Etapa de construcţie va crea în jur de 2.300 de locuri de muncă directe, după ce proiectul va fi autorizat. În medie, 900 de persoane vor fi angajați direct în activităţile miniere zilnice pe parcursul celor 16 ani de operare, iar alte câteva mii își vor găsi de lucru în companiile furnizorilor şi industria de servicii. Vor fi construite şcoli noi, drumuri, reţele de comunicaţii şi utilităţi. RMGC a început deja  revitalizarea patrimoniul din zonă şi pentru a îl pune în valoare și a stimula turismul. A fost conceput un plan de dezvoltare durabilă, care va permite comunităţii să ducă mai departe succesul regiunii după ce proiectul se va încheia.

Nu este deloc surprinzător sprijinul copleşitor al localnicilor şi sindicatelor din România în favoarea proiectului – încă un aspect rar menţionat.

În al treilea rând, mediul înconjurător

Protestele pe tema problemelor de mediu de la Roşia Montană sunt din cele mai ciudate. Este foarte greşit să descriem Roşia Montană ca o zonă virgină. Pentru că există cariere și galerii abandonate, halde de steril neecologizate, scurgeri de ape acide, utilaje ruginite şi clădiri abandonate – moştenirea lăsată în urmă de practicile dezastruoase de minerit din trecut. Odată cu începerea activităţilor, RMGC va lansa un amplu program de ecologizare, care va reduce la cote sigure nivelul ridicat de toxicitate înregistrat în prezent în râuri şi sol. Zona va deveni din ce în ce mai curată pe măsură ce proiectul minier va avansa.

Aşadar, departe de a distruge mediul, amplasamentul minei şi împrejurimile vor fi readuse la starea naturală până la finalul procesului de reabilitare, o imagine nemaivăzută de niciun locuitor din Roşia Montană de sute de ani. Acesta este angajamentul pe care RMGC trebuie să îl îndeplinească în conformitate cu legislaţia europeană și internaţională, care presupune finanţarea şi implementarea progresivă a programului de reabilitare în fiecare etapă de dezvoltare.

În fine, dezvoltarea economică

România nu este nevoită să investească niciun ban în acest proiect, ba chiar va deţine 25% din proiect, primind un sfert din profituri şi o redevenţă de 6% din totalul producţiei de aur şi argint. Pe lângă taxele colectate de pe urma companiei şi angajaţilor, alte câteva miliarde vor intra în bugetul României ca urmare a achiziţionării de bunuri şi servicii de către RMGC şi furnizorii săi. Mai mult de trei sferturi din veniturile totale ale proiectului vor ajunge în buzunarul public al României.

Însă, poate cel mai important este faptul că proiectul va deveni un standard pentru revitalizarea sectorului minier, demonstrând că se pot reconcilia câştigul economic şi conformarea cu regulile stricte de mediu, subliniind în acelaşi timp deschiderea României către investiţii, încurajarea investitorilor străini să caute oportunităţi în România şi impulsionarea PIB-ului în unul dintre cele mai sărace state membre ale UE.

Cunoscând toate aceste avantaje, este greu de înţeles cum RMGC a ajuns personajul negativ în multe dintre reportajele din presă.

Merită să ne întrebăm dacă protestele, care nu au fost niciodată de amploarea relatată, reprezintă într-adevăr o parte semnificativă a opiniei publice din România. Sondaje recente arată că lucrurile nu stau aşa. Sau poate că protestele sunt inflamate cel puţin parţial de instigatori profesionişti, deseori proveniţi din afară şi cu fonduri alocate din surse nedeclarate, impunând propria agendă împotriva unei pieţe libere.

Dacă este adevărat, oare ar trebui să li se permită să deturneze o dezbatere cu consecinţe atât de profunde pentru poporul român?

• Tweet